Pentru cei care stiu ca Zaraza nu e o marca de vin, tot respectul….
Cine s-ar fi gândit acum mai bine de 80 de ani piesa Zaraza o să scrie istoria…sau o să fie parte a istoriei scrise.Totuşi si aici au fost destule contrarii. Ceea ce e clar e că melodia este un tango, preluată în condiţii neclare , se presupune că este un plagiat după un tango uruguayan omonim, compus în 1929 de Benjamin Tagle Lara şi premiat în 1929 cu locul doi la Gran Concurso Uruguayo de Tangos del Disco Nacional de la Cine Teatro Cervantes din Montevideo, interpretat de orchestra Francisco Canaro. Sofia Bozan îl cântă un an mai târziu la Paris. A fost înregistrat de José Razzano, cu acompaniament de pian si chitară , de Ignacio Corsini de Francisco Canaro şi de Rodolfo Alberto Biaggi. În Polonia, Wiera Gran şi Albert Harris înregistrează şi ei Zaraza, în 1939, sub titlul „Gdy ghitara gra pioseknę”. Şi în acest caz, ca şi în varianta românească, situaţia dreptului de proprietate intelectuală asupra muzicii este neclară.
Cântecul a căpătat valoare de simbol în zona muzicii uşoare. Textul cântecului sugerează existenţa unei femei cu acest nume, fapt care a generat, în timp, o imagine de femeie cu numele de Zaraza, existentă în imaginarul colectiv românesc.
Cercetând analele remarcăm că tânarul Cristian Vasile fiin la mare concurenţă cu Zavaidoc cânta aceasta piesă pentru iubita lui, încercând să exprime în ea toate sentimentele sale, dar finalul nefericit îl ştim ..se presupune că Zavaidoc ar fi plăptit un ucigaş să o omoare pe Zaraza în timp ce aceasta mergea dupa ţigări la tutungeria de la colţul străzii.
Îmi aduc aminte cu plăcere când am dansat acest minuant tango, la braţul bunicii mele, care trebuie să recunosc cântă excelent piesa chiar şi la 70 de ani ….
De ce căutăm să ne împropriem nişte ritmuri care nu scot în evidenţă cultura noastră când avem asemenea tangouri de exceptie?
Recomand piesa cu căldură tuturor îndrăgostiţilor şi nostalgicilor
Zaraza
Când apari, señorita, în parc pe-nserat
Curg în juru-ţi petale de crin.
Ai în ochi patimi dulci şi luciri de păcat,
Şi ai trupul de şarpe felin.
Gura ta e-un poem de nebune dorinţi,
Sânii tăi un tezaur sublim.
Eşti un demon din vis, care tulburi şi minţi,
Dar ai zâmbetul de heruvim.
Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza,
Cine te-a iubit?
Câţi au plâns nebuni pentru tine,
Şi câţi au murit?
Vreau să-mi dai gura-ţi dulce, Zaraza,
Să mă-mbete mereu.
De a ta sărutare, Zaraza, vreau să mor şi eu!
Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza,
Cine te-a iubit?
Câţi au plâns nebuni pentru tine,
Şi câţi au murit?
Vreau să-mi dai gura-ţi dulce, Zaraza,
Să mă-mbete mereu.
De a ta sărutare, Zaraza, vreau să mor şi eu!